Hai să-ți pregătim succesul perioadelor următoare!

Ai o perioadă bună, îți merge excelent, te bucuri de succesul tău. Extraordinar, bravo, și noi ne bucurăm pentru tine! Celebrăm împreună succesul de fiecare dată când apare. În același timp, suntem deja cu gândul la ce vine, la perioada următoare. Și te sfătuim călduros să faci la fel și tu.

De ce gândim așa? Pentru că reușita e dulce, te face euforică. Iar asta poate să îți schimbe abordarea față de job. Vedem adesea modele care stabilesc recorduri, apoi devin mai dezorganizate. Sau tratează cu nepăsare unii membri. Și consecințele se văd imediat. 

Înțelegem motivele succesului 

De asta, când îți merge bine, e bine să facem o analiză. Ca să vedem exact cum ai avut succes, cum a apărut el. Identificăm ce ai făcut bine și insistăm în direcția aceea. Continuitatea este cheia. 

Mai departe, încercăm să descoperim și alte direcții în care ai putea face progrese. De exemplu, poate că succesul se datorează faptului că ai venit la timp machiaj și ai arătat impecabil online. Sau că ai trimis mai multe mesaje membrilor vechi, să ți-i readuci în cameră. Lucruri pe care nu le făceai înainte.

Ok, acum hai să vedem dacă niște ținute noi te-ar putea ajuta. Sau dacă ar fi cazul să facem o schimbare a culorii părului. La fel, poate că, dacă ai încerca să lucrezi 9 ore pe zi, în loc de 8, ai avea surprize și mai mari. Adică să câștigi cu 20, 30 sau chiar 50 % mai mult.

Preziosa videochat Iași 130

Sunt multe direcții în care putem explora, ca să găsim surse de succes. E de ajuns doar să vrei să lucrezi îndeaproape cu trainerele de la Preziosa. Împreună puteți găsi idei pentru show-urile tale, teme mai interesante de discuție când ești la program și așa mai departe. 

Progresăm împreună, pregătim succesul de mâine

Totul e să ai mind-set-ul ăsta de a căuta mereu să fii mai bună. Întotdeauna sunt lucruri de învățat. Așa fac toate modelele de succes de videochat din Iași care lucrează la Preziosa. Niciodată nu se complac în reușita de acum, ci o pregătesc pe următoarea.

Dacă preiei și tu modul ăsta de gândire, ai șansa de a ajunge sus de tot. O să te autodepășești iar și iar. Iar succesul, în loc să fie doar un noroc de moment, devine o certitudine pentru perioadele următoare.

Când înveți, când vii mai motivată la muncă, devii sigură de reușitele tale. Te poți baza pe venituri și peste o lună și peste 2 luni. Vezi, totul ține de modul de gândire. Când ai atitudinea asta, deja știi că bați la încasări alte modele chiar înainte de a te loga. 

Sunt sigură că lucrurile astea îți schimbă puțin perspectiva asupra jobului de model. După cum vezi, nu contează doar să arăți bine sau să ai șansă. La Preziosa facem lucrurile sistematic, atent pentru tine. 

Ne pasă mult de cum îți merge la noi. Vrem să atingi și tu recorduri de încasări în mod constant, să fii tot timpul sus, printre campioanele videochatului din Iași. Asta ne diferențiază mult de alte studiouri.  

Te așteptăm și pe tine cu drag la noi! La Preziosa, ne bucurăm de succesul de acum și îl pregătim pentru cel de mâine. Mereu împreună, cu voie bună!

Alege un job in videochat

Sun-o acum pe Claudia
Angajam!

Distribuie

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *