Și tu abia aștepți 2021? La fel ca noi, la Preziosa

Aiurea 2020, așa e? Cam da… cu suișuri și coborâșuri. Prea multe și prea abrupte, am putea spune. Stai liniștită, așa a fost pentru toată lumea. Totul a început frumos, plin de promisiuni. Și apoi virusul vieții… Mda, și pe noi ne-a speriat la început. Ne gândeam ce ar trebui să facem. Apoi ne-am mai relaxat și, ușor, ușor, ne-am adaptat.

Până când pandemia a devenit un fapt oarecare. O stare de zi cu zi. Ne-am văzut de treaba noastră pe cât posibil. Așa cum credem că ai încercat și tu. Oricum, dacă tragem linie, din punct de vedere financiar a fost chiar interesant. Cel puțin aici, în videochat Iași.

Preziosa anul nou

Poate că pentru tine a fost mai cu provocări. Dar 2021 ne-a adus la Preziosa și multe lucruri bune. Fetele au făcut o mulțime de bani. Și-au extins mult baza de membri. Că multă lume a stat în casă și în America, Canada, în Marea Britanie, peste tot. Și a intrat online, să aibă cu cine vorbi. Pe lângă partea de bani, cred că am înțeles mai bine ce important e să ai un job sigur.

Când toate magazinele se închideau, aproape nimic nu mai funcționa, noi am mers mai departe. Ne-am făcut treaba și ne-a mers bine. Asta ne ajută mult și pe partea de motivare.

Mai departe, cred că și tu ai resimțit lipsa prietenilor. Adică e ok să vorbești la telefon sau să te vezi pe net cu lumea. Dar tot întâlnirea față în față e mai bună. Pentru noi a fost ceva mai ușor. Că pentru multe fete de la Preziosa prietenele lor sunt chiar aici. Și ne-am văzut aproape zilnic.

Desigur, cu măsurile de protecție necesare. Plus că, prin natura jobului, modelele au discutat zilnic cu sute de oameni online. Și așa e mult mai ușor să treci peste orice. Până la urmă, de noi depinde să zâmbim, să ne facem orele mai plăcute.

Hai totuși că vine 2021! Și lucrurile vor fi mult mai ok. Scăpăm de toate ciudățeniile și redevenim libere. Să ne putem vedea cu prietenii, să mergem fără grijă în vacanțe, unde vrem noi. Mai e puțin, foarte puțin!

Vine vaccinul și, treptat, revenim la viața de înainte. Cam așa vedem noi lucrurile. Probabil la fel e și pentru tine. Te bucuri că ce a fost s-a dus și lumea din jur se redeschide. Oricum, e plăcerea noastră să-ți urăm Sărbători fericite și un 2021 senin, plin de bucurii. Așa cum știm că meriți!

Alege un job in videochat

Sun-o acum pe Claudia
Angajam!

Distribuie

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *